Craiova – Malu Mare – Bratovoiești – Rojiste – Sadova – Bechet
70 km 3h
Traseul porneşte din dreptul Grădinii Botanice din Craiova (99 m altitudine, 0,7% pantă) şi se îndreaptă spre ieşirea sudică din oraş, mergând paralel cursului râului Jiu. Traseul îşi menţine coborârea lentă până la Făcăi (km 5,6, 74 m altitudine, 0,2% pantă), când începe o porţiune de căţărare până la Malu Mare. De la ieşirea din Malul Mare (km 13,3, 92 m altitudine, -0,9%) urmează o nouă porţiune de coborâre lentă, până la ieşirea din Bratovoieşti (km 26,3, 59 m altitudine, 0,5% pantă). Din acest punct, traseul are o nouă porţiune de căţărare constantă, până la Rojişte (km 34,2, 78 m altitudine, -3% pantă), de la ieşirea din localitate începând o nouă porţiune de coborâre, cu mici diferenţe de nivel, până la Toceni (km 45,4, 46 m altitudine, 2,4% pantă). Toate aceste porţiuni de căţărare-coborâre se datorează trecerii traseului de pe o terasă pe alta a Jiului. De la ieşirea din Toceni, începe o porţiune de căţărare intensă, până la Căciulăteşti (km 48,7, 91 m altitudine, 0,3%), din acest punct începând o porţiune de coborâre accentuată până la Sadova (km 53,2, 59 m altitudine, 0,6% pantă). Între Sadova şi Piscu Sadovei (km 56,6) traseul se menţine relativ plat, fără diferenţe mari de nivel, de aici începând o nouă coborâre, până la ieşirea din Lişteava (km 61,3, 38 m altitudine, -0,8% pantă). De la Lişteava traseul se menţine relativ plat, fără diferenţe mari de nivel, până la Bechet, punctul final al traseului fiind Portul Bechet (km 69,4, 26 m altitudine, 0,3% pantă). |