150 km 6:00 ore
Traseul începe din dreptul Parcului Dragalina din Drobeta-Turnu Severin (60 m altitudine, -3,7% pantă) şi urmează cursul Dunării, având o porţiune de uşoară coborâre cu diferenţe mici de nivel.
La ieşirea din Hinova (km 17,2, 45 m altitudine, 0,1% pantă) începe o porţiune de căţărare intensă până la km 21 (203 m altitudine, 2,1% pantă), ce marchează trecerea peste o prelungire a Piemontului Bălăciţei.
Din acest punct traseul coboară accentuat până înainte de Rogova, urmând apoi o coborâre mai lentă până la Bucura (km 34,7, 79 m altitudine, -1,5% pantă).
La ieşirea din Bucura, începe o nouă porţiune de căţărare, ce marchează trecerea de la Câmpia Jianei la Câmpia Punghinei (km 37,5, 150 m altitudine, -0,2% pantă).
Din acest punct, traseul coboară constant, urmând valea Corleţelului şi a Drincei (după vărsarea Corlăţelului în Drincea), trecând prin Cujmir, până la Cetate.
De la intrarea în Cetate (km 70,5, 48 m altitudine, 1,9% pantă), începe o porţiune de urcare lentă, ce ţine până la Caraula. Aici, la intrarea în localitate (km 91,4, 108 m altitudine, 1,3% pantă), începe o porţiune de căţărare intensă ce marchează trecerea dintre Câmpia Desnăţuiului şi Piemontul Bălăciţei.
După această urcare, traseul începe să coboară spre Lacului Cornu,iar de la ieşirea din Vârtop (km 100,9, 142 m altitudine, 1,3% pantă) începe o nouă porţiune de căţărare.
Traseul se menţine relativ plat, până la ieşirea din Plopşor (km 108,7, 176 m altitudine, 0,6% pantă), când se desfăşoară un sector de coborâre-căţărare intensă, ca urmare a traversării văii râului Desnăţui (km 112, 119 m altitudine, 1,9% pantă).
După, urmează două sectoare de coborâre-căţărare, ca urmare a traversării localităţilor Terpeziţa (km 118,4, 129 m altitudine, 1,9% pantă) şi Lazu (km 121,3, 146 m altitudine, 1,7% pantă).
Între km 124 (179 m altitudine, 0,4% pantă) şi 132,5 (173 m altitudine, 0,1% pantă) traseul se menţine relativ plat, până la intrarea în pădurea de la Bucovăţ, când începe o porţiune de coborâre rapidă, ca urmare a traversării Jiului (km 139,7, 75 m altitudine, 0,9% pantă).
Punctul final al traseului este în dreptul Parcului Tineretului din Craiova (km 141,8, 79 m altitudine), situat pe malul stâng al Jiului.